Grupul Volkswagen a prezentat situația financiară din 2023, în cadrul conferinței anuale, subliniind creșterea mare a veniturilor, bazată pe avansul vânzărilor, un rezultat care însă a fost umbrit de o scădere a marjei operaționale. Grupul urmărește o economie de 10 miliarde de euro până la sfârșitul anului.
Volkswagen a anunțat rezultatele de vânzări pentru anul 2023, care confirmă faptul că Toyota rămâne în continuare cel mai mare producător auto din lume, pentru încă un an. Creșterea grupului VW nu a fost suficientă pentru a depășit compania japoneză.
Grupul Volkswagen a reușit să-și majoreze veniturile în acest an, potrivit datelor publicate de companie pentru primele trei trimestre, însă problemele de producție, cauzate în special de problemele furnizorului din Slovacia, dar și scăderea cererii din ultimele luni au contribuit la o diminuare a profitului operațional al companiei.
Consiliul de Supraveghere al Volkswagen Group s-a reunit la sfârșitul săptămânii trecute pentru a discuta noile proiecte dar mai ales vechile proiecte amânate ale grupului. Celebrul model Trinity, de la VW, Artemis de la Audi, dar și proiectul Cariad pentru un software dedicat Audi și Porsche s-au numărat printre subiecte.
Al doilea cel mai mare grup auto din lume, Volkswagen, a reușit să depășească 8 milioane de autovehicule vândute în 2022, în pofida estimărilor pesimiste, însă rezultatul este mai mic decât cel din 2021 și îndepărtează compania de principalul rival, Toyota.
Herbert Diess, cel care a condus grupul Volkswagen timp de aproape 7 ani și a fost schimbat din funcție la 1 septembrie, în urma unor tensiuni interne, a fost propus președinte al Infineon, companie germană de semiconductori și electronice, desprinsă din Siemens.
Volkswagen Group a anunțat noi schimbări de management, impuse de noul CEO, Oliver Blume, numirile anunțate fiind motivate de necesitatea de coordonare mai bine între mărci și divizii. Una dintre mutările importante este numirea șefului designului Porsche în funcția de designer șef peste toate mărcile grupului.
Vânzările de vehicule electrice ale grupului Volkswagen au crescut rapid în ultimul trimestru, aducând rezultatele companiei la un nivel peste cel de anul trecut, însă vânzările totale ale grupului (electrice plus combustie) sunt în continuare mai mici decât anul trecut, după nouă luni.
Herbert Diess a primit o prelungire de mandat de doi ani din partea Consiliului de Supervizori, după cum reiese dintr-un anunț al constructorului german de automobile. Anunțul vine după ce presa germană specula pe marginea îndepărtării șefului Consiliului Uzinei, care se opunea acestei prelungiri.
Activitățile grupului Volkswagen vor fi coordonate de doi directori operaționali, câte unul pentru mărcile de volum și mărcile premium, după cum reiese din informațiile obținute de publicația Automobilwoche de la surse din interiorul companei.
Volkswagen Group a anunțat anticipat primele rezultate financiare, privizorii, pentru 2020, cu un profit substanțial însă la jumătate din cel obținut în 2019, înainte de taxe și plățile generate de Dieselgate.
Volkswagen Group a anunțat o scădere a veniturilor în primele șase luni ale anului, ca urmare a efectelor pandemiei de coroanvirus, care au condus la scăderea vânzărilor de autovehicule.
VW a publicat rezultatele vânzărilor pentru luna mai, cu o scădere de peste 30% la nivel global. Cele mai mari pierderi în volume au fost în Europa de Vest, unde cifrele sunt cu aproape 60% mai mici față de anul trecut.
Volkswagen Group a anunțat că va face o ofertă de cumpărare de tip squeeze-out acționarilor minoritari ai Audi, pentru a-și pune în practică planurile privind reorganizarea.
SEAT va construi o nouă cutie de viteze pentru grupul Volkswagen, divizia SEAT Components fiind aleasă de șefii VW pentru acest proiect. Beneficiari vor fi Audi, SEAT, Skoda și Volkswagen.
Fabrica Volkswagen - Skoda din estul Europei va fi construită în Turcia, în urma deciziei luate de Consiliul de Supervizori. Informația nu a fost încă transmisă oficial, dar a fost publicată de site-ul german Automobilwoche.
Volkswagen Group a anunțat o scădere a numărului de mașini vândute în luna aprilie față de anul trecut, cu un declin surprinzător pentru toate piețele pe care grupul este prezent. Condițiile economice proaste din unele țări și tensiunile geo-politice din altele sunt motivele invocate.
Rezultatele financiare ale VW pentru primul trimestru arată o scădere a profitului la 3,9 miliarde euro, de la 4,2 miliarde euro în 2018, potrivit datelor anunțate de companie.
Conducerea Volkswagen Group intenționează să concedieze un grup mare de angajați, ingineri și manageri, implicați în scandalul diesel, în frunte cu fostul șef de dezvoltare de la VW.
Skoda a primit de la șefii Volkswagen Group misiunea de a dezvolta versiunea low-cost a platformei MQB, denumită A0, după modelul platformelor Renault - Dacia. Procesul face parte din strategia VW de delegare a responsabilităților către mărci.
Porsche SE, compania prin intermediul cărei familiile Porsche și Piech controlează Volkwagen Group, și-a lărgit Consiliul de Supraveghere pentru a face loc strănepoților fondatorului Ferdinand Porsche. Porsche SE a anunțat și un nivel record al dividendelor, de 1,76 euro pe acțiune.